Drum acoperit de ape, culturi și răsaduri distruse, gospodării și case afectate de ape în Caraș-Severin
Articol de Radio Timișoara, 1 mai 2019, 17:52 / actualizat: 1 mai 2019, 21:19
Ploile căzute în cursul zilei de miercuri au provocat probleme în județul Caraș-Severin, aflat sub cod roșu de inundații.
ISU Caraș-Severin anunță că drumul județean 571, între localitățile Ciuchici și Macoviște a fost blocat de apă. În zonă a fost o viitură, iar forțele din cadrul Secției de Pompieri Oravița au intervenit la fața locului. Pompierii militar acționează pentru degajarea bucăților de asfalt desprinse din carosabil, după ce apa s-a retras.
În cartierul Doman din Reșița a fost colmatat un podeț chiar la intrarea în cartier. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița.
Peste 2.000 de metri pătrați de culturi și răsaduri au fost afectate de ape în localitatea Prisaca, fiind inundată curtea și grădina unei gospodării, unde au pierit 140 de pui de găină. 140 de pui de găină şi au fost afectate peste 2.000 m.p. de culturi şi răsaduri. Şi În localităţile Moldova Nouă, Glimboca şi Moceriş s-a intervenit pentru evacuarea apei din pivniţe, iar în Oţelu Roşu a fost inundată o casă, fiind afectate mai multe camere.
În municipiul Caransebeş a fost inundată strada Pinilor, unde, până la sosirea forţelor profesioniste de intervenţie, localnicii s-au mobilizat şi au acţionat pentru curăţarea şanţurilor.
Foto&video: ISU Semenic
Râul Nera a ieșit din matcă în zona podului dintre localitățile cărășene Dalboșeț și Lăpușnicu Mare.
Suprafețe întregi de terenuri agricole au fost inundate între Bozovici și Lăpușnicu Mare, iar drumul comunal care face legătura între cele două localități a fost de asemenea acoperit de apă.