DSP Arad vine cu primele măsuri în cazul deșeurilor depozitate în fosta unitate militară din Lipova
Articol de Radio Timișoara, 13 august 2019, 16:07
Direcția de Sănătate Publică Arad a luat primele măsuri în cazul tranformării fostei unități militare din centrul orașului Lipova într-o groapă de gunoi.
Prinsă în criza gunoaielor, primăria Lipova a depus în fosta cazarmă deșeurile adunate din oraș întrucât nu dispune de bani ca să plătească transferul la un deponeu ecologic.
“Am fost la Lipova, s-au verificat toate deșeurile depozitate pe platformă, s-a interzis depozitarea deșeurilor pe platformă, s-a recomandat transferul la stația Bârzava și zona afectată să fie curățată și dezinfectată. S-a interzis depozitarea deșeurilor pe platforma respectivă. Direcția de Sănătate Publică monitorizează în continuare tot ceea ce înseamnă deșeuri menajere”, spune purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Arad, medicul Ladinia Ardeu.
Cazarma dezafectată se află în orașul Lipova, iar cele câteva sute de tone de gunoaie sunt la câțiva metri de case și o școală primară. Mirosurile emanate, șoarecii, șobolanii, câinii și muștele care se adună în zonă au tansformat viața localnicilor într-un coșmar.
Probleme au început în urmă cu două luni, când firma care câștigase licitația în masterplanul de deșeuri nu și-a mai plătit datoriile către rampele de colectare, așa că guoiele au rămas pe străzi. Între timp firma și-a pierdut licența și s-a retras complet, iar primaria s-a vazut in situatia de a gasi o solutie de avarie.