Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Explozie la mina Uricani, cu patru victime

O explozie s-a produs, în această dimineaţă, în subteranul minei Uricani. Din primele informaţii obţinute de Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara reiese căeste vorba de patru victime, dintre care una este dată dispărută, o altă persoană este rănită foarte grav, iar două sunt rănite uşor.

Explozie la mina Uricani, cu patru victime

Articol de Radio Timișoara, 30 octombrie 2017, 07:21

Purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Istrate, a declarat că operaţiunile pentru salvarea victimelor sunt în plină desfăşurare.

Potrivit prefectului judeţului Hunedoara, Fabius Kiszlely, trei mineri au fost găsiţi şi au fost scoşi afară din subteran, iar pentru cel de al patrulea vor fi efectuate operaţiunile necesare de salvare.

Cei patru mineri efectuau lucrări de închidere la exploatarea Uricani, iar la momentul producerii deflagraţiei se aflau pe o galerie între orizonturile 300 şi 500. “Galeria face legătura între orizonturile 300 şi 500, iar minerii se aflau la capătul orizontului 300, adică la circa 450 de metri sub pământ. Este vorba de o galerie pe care noi o numim galerie de aeraj”, a explicat primarul oraşului Uricani, Dănuţ Buhăiescu.

Mina Uricani se află într-un program de închidere, iar la sfârşitul acestui an activitatea exploatării trebuie să înceteze.

Suma colectată la festivalul Folk/Rock Revolution în sprijinul Spitalului „Louis Țurcanu”. Continuă strângerea de fonduri
Social luni, 31 martie 2025, 20:00

Suma colectată la festivalul Folk/Rock Revolution în sprijinul Spitalului „Louis Țurcanu”. Continuă strângerea de fonduri

Aproximativ 1.000 de euro au fost adunați pentru un aparat esențial de imagistică cardiacă necesar secției de cardiologie a Spitalului Clinic de...

Suma colectată la festivalul Folk/Rock Revolution în sprijinul Spitalului „Louis Țurcanu”. Continuă strângerea de fonduri
Timișenii, mai bolnavi în 2024 față de anul precedent
Social luni, 31 martie 2025, 08:02

Timișenii, mai bolnavi în 2024 față de anul precedent

Peste 383.000 de concedii medicale au fost înregistrate în anul trecut doar în județul Timiș, arată datele Casei Județene de Asigurări de...

Timișenii, mai bolnavi în 2024 față de anul precedent
Fetiță de 5 ani, acroșată de mașină pe trotuar
Social duminică, 30 martie 2025, 22:36

Fetiță de 5 ani, acroșată de mașină pe trotuar

O fetiță de 5 ani a fost lovită de mașină în timp ce mergea cu o tricicletă pentru copii pe trotuar. Accidentul s-a produs duminică seara pe...

Fetiță de 5 ani, acroșată de mașină pe trotuar
Controale în târguri și piețe la produsele de Paști
Social duminică, 30 martie 2025, 13:58

Controale în târguri și piețe la produsele de Paști

Inspectorii sanitar-veterinari din vestul țării au început controalele în pieţe şi târguri, vizând în principal comerţul cu produse...

Controale în târguri și piețe la produsele de Paști
Social duminică, 30 martie 2025, 13:41

Polițist din Timișoara, reținut pentru droguri

Un polițist din Timișoara și un alt bărbat sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc și punerea la dispoziție a unei...

Polițist din Timișoara, reținut pentru droguri
Social duminică, 30 martie 2025, 11:21

Trupurile neînsufleţite a doi bărbaţi, scoase din Mureş la Arad

Trupurile neînsufleţite a doi bărbaţi au fost găsite în râul Mureş, unul în zona Trei insule, iar un altul în apropiere de Port Arthur....

Trupurile neînsufleţite a doi bărbaţi, scoase din Mureş la Arad
Social sâmbătă, 29 martie 2025, 11:39

Restaurante și fast-food-uri, închise temporar de Protecția Consumatorilor. Amenzi de peste 150.000 de lei în tot orașul

Cantina UPT din Complexul Studențesc și mai multe restaurante, fast-food-uri, patiserii și brutării au fost închise temporar de inspectorii de...

Restaurante și fast-food-uri, închise temporar de Protecția Consumatorilor. Amenzi de peste 150.000 de lei în tot orașul
Social vineri, 28 martie 2025, 13:06

Cod roșu de vânt. Turiştii, avertizaţi să evite traseele de creastă din Parâng

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara recomandă turiştilor să evite traseele de creastă din Masivul Parâng. Avertizarea vine în contextul în...

Cod roșu de vânt. Turiştii, avertizaţi să evite traseele de creastă din Parâng