FOTO / AUDIO Controversatul documentar ‘Romanians are Coming’, prezentat la Timișoara
Realizatorul controversatului film documentar despre emigranții români și-a prezentat producția și la Timișoara. James Bluemel a venit în România la invitaţia Asociaţiei Documentor din Timişoara. Britanicul a realizat o serie de reportaje documentare despre românii din Anglia, filme difzate de Channel 4.
Articol de Carla Chiu, 25 aprilie 2015, 13:00 / actualizat: 25 aprilie 2015, 17:00
Filmul ‘The Romanians are Coming’ are trei serii în care sunt prezentate câteva persoanaje, români veniți la muncă în Regatul Unit al Marii Britanii. Naratorul este chiar unul dintre romii veniți la muncă în Marea Britanie. Pe lânga el, în documentar mai apar și alte personaje care trăiesc în România la limita subzistenței și care merg în Anglia să muncească. Realizatorul filmului susține că proiecțiile lui nu sunt tendențioase și că aceasta este realitatea din Marea Britanie. Chiar dacă filmul a stârnit o mulțime de controverse, regizorul crede că a fost obiectiv în realizarea documentarului. Pe lângă el, și criticii de film timișoreni au apreciat documentarul. Florin Iepan, director documentor
Părerile spectatorilor au fost însă împărțite. Unii cred că imaginea României a fost destul de ‘șifonată’, fiind prezentată ca o țară din lumea a treia, în timp ce alții spun că aceasta este realitatea țării in care trăim.
Documentarul a fost criticat de oficiali români şi membri ai comunităţilor româneşti din Anglia şi Scoţia, care spun este tendențios şi că s-a concentrat doar pe aspectele negative ale migraţiei. De altfel, numeroşi români au participat, în luna februarie, la Londra, la un protest ‘în tăcere’ faţă de acest documentar, considerând că imaginea lor în Anglia a fost prezentată ca cetățeni dintr-o țară de mâna a doua.