FOTO / Hramul Bisericii Millenium din Timișoara
La Timișoara, a fost sărbătorit, duminică, hramul Bisericii Millenium din Piața Traian, cartierul Fabric.
Articol de Radio Timișoara, 12 octombrie 2014, 22:33
Slujbele, în limba română de la ora 10:00 și în maghiară de la ora 11:30, au fost celebrate de Preasfinţitul József Tamás, Episcop Auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba-Iulia.
Momentele corale la slujba maghiară au fost asigurate de către corul bisericii Sfântul Nicolae din Odorheiu Secuiesc.
Printre oaspeți s-au numărat și consulul onorific al Spaniei laTimișoara, Jose Miguel Vinals Arino , precum și oaspeți din Elveția, aceștia din urmă sprijinind cu donații renovarea bisericii.
După slujbă, elevii liceului ”Bartok Bela” din Timișoara au prezentat un scurt program de dansuri populare în fața bisericii.
Cădirea impozantă a Bisericii Millenium, cu o capacitate de 3000 de persoane, a fost proiectată în stil neoroman de celebrul arhitect Lajos Ybl.
Piatra de temelie a fost așezată în 1896, iar sfințirea bisericii a avut loc acum 113 ani, în data de 13 octombrie 1901 de către episcopul de Cenad Sándor Dessewffy. În această biserică, în fiecare duminică sunt oficiate slujbe în limbile germană, română, maghiară și italiană.