FOTO / Mitinguri simultane la Timișoara împotriva defrișărilor ilegale
Câteva sute de timișoreni au ieșit, sâmbătă, în stradă pentru a-și demonstra nemulțumirea față de tăierile ilegale de arbori din țară. Două proteste au avut loc simultan în Piața Victoriei cât și în fața Prefecturii Timiș.
Articol de Radio Timișoara, 9 mai 2015, 17:14 / actualizat: 10 mai 2015, 0:12
În piața centrală a Timișoarei, protestatarii au adus cu ei şi un brăduţ de platisc pe care au scris: „Îţi dau aer să trăieşti, iar tu mă nenoroceşti”.
Organizatorul acțiunii din piața centrală a Timișoarei, Bogdan Bocșa atrage atenția că România are mai puțin de jumătate din suprafața împădurită pe care o deținea înainte de 1989.
În România s-a ajuns la o situație absurdă și irațională cu defrișările. Jumătate din pădurile din România au dispărut din anul 1989, procesul accelerându-se din 2011. După părerea mea, autoritățile în domeniu acționează împotriva populației.
Protestatarii din Piața Victoriei au fost îndemnați de jandarmi să părăsească locul întrucât nu dețineau autorizație. După o plimbare prin centru, demonstrații s-au alăturat acțiunii autorizate din fața Prefecturii Timiș.
Oamenii spun că scopul principal este să atragă atenţia că în România se taie pădurile abuziv şi într-un ritm infernal.
Printre mesajele de pe pancatele timişorenilor ajunşi în faţa Prefecturii se putea citi: „Pădurea=Viaţă”, „Fără păduri =Inundaţii”, „Fără pădure = fără viaţă”.