FOTO / Protest la Macea: Au ieșit la pescuit și plantat copaci în craterele din drum
Foto: Facebook/remuscurt
Articol de Radio Timișoara, 28 februarie 2016, 17:53
Înaintea protestului, localnicii spun că au trimis petiții către Prefectură, Poliția Macea și Poliția Județului Arad, în care au reclamat starea dezastruoasă a drumului. În răspunsul primit vineri de la IPJ Arad se arată că administratorul drumului a fost amendat cu 2.205 lei.
Văzând că nu reușesc să determine autoritățile să repare drumul, oamenii au plantat copaci în gropile din asfalt, undele dintre ele cu diametrul de 50 de cm și adâncime de 30 de cm. Pe lângă gropi, unele zone de treceri pentru pietoni sunt nesemnalizate, indicatoarele rutiere lispind, ceea ce poate duce la apariţia unor accidente.
Unul dintre iniţiatorii campaniei a postat pe contul său de Facebook că a ieşit… „la plantat de pomi şi pescuit pe soseaua DJ 709B, segmentul Macea-Sânmartin. Este trist ca in aceasta zona de vest, una dintre cele mai industrializate si dezvoltate din Romania, există atâta indiferență. Am putea avea cea mai dezvoltata infrastructura, in schimb avem cea mai dezvoltata nepasare”, mai spune arădeanul
Foto: Facebook/remuscurt