FOTO/ Tramvaie vandalizate la Timișoara. STPT face publice imaginile suprinse de camerele de supraveghere
Două tramvaie au fost vandalizate doar la sfârșitul săptămânii la Timișoara. Societatea de Transport Public a retras garniturile în depou pentru reparații/
Articol de Radio Timișoara, 18 martie 2019, 14:51
Primul incident s-a petrecut sâmbătă când a fost vandalizat un tramvai Armonia care circula pe linia 1. La ora 7:05, o persoană neidentificată a aruncat din exterior cu o piatră în geamul tramvaiului aflat în mers. Evenimentul s-a produs în apropierea Colegiului Tehnic de Vest, în cartierul Iosefin, iar tramvaiul se afla pe direcţia de mers spre staţia Meteo.
Duminică, la ora 20:30, un călător aflat în tramvaiul Armonia ce rula pe linia 2 a lovit cu piciorul uşile tramvaiului, acestea fiind total avariate. În momentul incidentului, tramvaiul se afla în staţia Prinţul Turcesc. Ambele evenimente au fost raportate secţiilor de poliţie 1 şi 3, pentru identificarea celor care au vandalizat tramvaiele.
Cele două mijloace de transport în comun se află şi în prezent în depou, urmând să fie reglementate cât mai curând problemele tehnice, pentru a reintra în traseu, precizează STPT.