Furtună în Timiș: Mașini distruse de copaci rupți, acoperișuri smulse de vânt
Articol de Radio Timișoara, 29 iunie 2017, 19:09
Opt echipe din cadrul Stației de Pompieri Sânnicolau Mare au constat că 125 de case au acoperișurile afectate de vântul puternic. Între imobilele afectate se numără Primăria Cenad, Căminul Cultural și Școala Cenad.
Pompierii militari au intervenit cu zece autospeciale după ce aproximativ 25 de copaci au fost culcați la pământ. Zece mașini au fost avariate de arborii căzuți în Timișoara, dar și în județ, la Lugoj, Cenad și Făget. Pompierii au mai intervenit și pentru degajarea cablurilor electrice căzute la pământ, la trei cazuri în care acoperișurile au fost smulse de vânt și la un incendiu produs la un transformator. În judeţ vântul a suflat cu 60-70 de kilometri la oră.
Foto: ISU Timis