Gangurile pietonale din Deva, iluminate și igienizate
Articol de Radio Timișoara, 20 ianuarie 2020, 18:28
Angajaţii Primăriei Deva au început lucrările de montare a corpurilor de iluminat în gangurile pietonale aflate între clădirile din municipiu. Acestea se află în zonele Magazinul Tineretului, Bulevardul Decebal, Strada Mihail Kogălniceanu, Bulevardul 1 Decembrie 1918 şi Strada Andrei Mureşanu.
În toate cele 14 pasaje pietonale vor fi montate lămpi de iluminat cu LED, alimentate din sistemul de iluminat public.
Zonele vor fi apoi igienizate, iar artiştii vor fi invitaţi să înfrumuseţeze gangurile cu picturi murale, spune primarul Florin Oancea.