Imagine dezolantă în cartierele Timișoarei. Rufe atârnate la uscat de balcoane, ferestre sau pe spații verzi
Ascultați reportajul în format audio realizat de Daniel Dancea:
Articol de Radio Timișoara, 4 martie 2017, 18:02
Eu am balcon și îmi țin hainele la uscat în balcon. Este uscător. Vi se pare normal să își țină unii lenjeria. Nu exagerez.
Trebuie multă educație. Nu că nu s-ar găsi soluții. Este o mentalitate foarte greșită să și le usuce așa cum au învățat ei. Ieri am văzut atârnate pe gard lenjerii de pat, plapume.
Locatarii se apără și spun că, pur și simplu, nu au unde să își usuce hainele.
Unde să le usuc? Dacă nu am loc în casă.
Nu avem uscătorie și în casă unde să le uscăm? Într-o cameră? Punem și hainele și se face igresie.
Dacă ai uscător le bagi înăuntru, dacă nu, pe sârmă afară.
Cei care își usucă hainele în afara balcoanelor riscă amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei. Purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Timișoara, Daniela Seracin, spune că anul trecut 13 timișoreni au fost amendați pentru că nu au respectat hotărârea Consiliului Local.
Printre obligațiile cetățenilor se află și aceea de a nu își întinde rufele spălate la uscat în balcoane deschise, pe suport în afara balcoanelor sau în jurul imobilelor de locuit. De asemenea, să nu amplaseze bătătoare de covoare în jurul imobilelor de locuit, să nu scuture covoare, să nu usuce rufe pe echipamentele aflate în spațiile de joacă pentru copii.
Polițiștii locali îi amendează pe timișorenii care își expun hainele pe domeniul public, în special dacă sunt sesizați.
Ascultați reportajul în format audio realizat de Daniel Dancea: