În anul Capitalei Culturale Europene, tot mai multe terase și localuri permit accesul oamenilor cu animale de companie
Articol de Radio Timișoara, 28 martie 2023, 14:11
În anul în care Timișoara este Capitală Culturală Europeană, tot mai multe centre comerciale, terase, cafenele și chiar băcănii sau restaurante din oraș, oferă posibilitatea oamenilor să intre cu prietenii lor patrupezi.
În urmă cu câțiva ani, în România era inacceptabil să intre într-un magazin cu un câine, de altfel ceva firesc în țările din Europa, unde nimeni nu se miră la vederea unui patruped în all, la supermarket sau chiar într-o farmacie. Astăzi, tot mai multe centre comerciale din Timișoara oferă posibilitatea oamenilor să intre însoțiți de animale. Cele de bricolaj sunt categoric pentru accesul câinilor a făcut acest experiment Claudia Târlea.
“La Hornbach știam de ceva vreme că e permis accesul. Nu am fost însă eu cu un câine de talie mai mare și am vrut să testăm exact acolo cum se întâmplă. Chiar aveam nevoie să cumpărăm mâncare. Am fost chiar extraordinar de bine surprinsă, pentru că nu mă așteptam ca angajații să fie atâta de pet frandly, ca să zic așa. Au venit spre noi. Ne-au întrebat dacă căutăm ceva. Ne-au spus că la ieșire este în bol cu apă și cu mâncare. Au mângâiat-o, s-au jucat. Acum sunt o grămadă de terase unde am avut surpriza să fie totul bine”, spune Claudia Târlea.
Foarte multe terase, cafenele și chiar băcănii sau restaurante din oraș au devenit pet friendly, spune proprietarul unui câine, Florin Moldovan.
“Nu e foarte ușor să ieși în oraș cu un animal de companie. Atunci când e un câine de talie mare, lucrurile sunt și mai complicate. Vestea bună e că în Timișoara ești primi cu câinele aproape toate terasele. Noi nu am avut probleme și sunt și locuri închise unde pot intra. Unul dintre acestea este o băcănie de la Bastion, eram cu câinele și voiam să mâncăm ceva. Am întrebat dacă se poate intra și cu câinele, iar cei de acolo au răspuns cu bucurie că da. Mai mult, au adus și un bol de apă pentru cățel. Un alt loc unde am putut intra cu câinele ăste o cafenea din Traian. Extrem de relaxant și bine ar fi să se știe unde sunt bine primite animăluțele”, spune Florin Moldovan.
Emanciparea a câinilor de companie nu s-a făcut de pe o zi pe alta. Este atât munca stăpânilor care își arată dorințele, dar și a asociațiilor care trag semnale, fac petiții și diverse campanii, spune președintele asociației Micaela, Mihaela Graure.
“Dacă am intrat în Europa, trebuie să se luăm și lucrurile bune de la ei, să acceptăm faptul că cel mai bun prieten al nostru poate să ne însoțească chiar și în magazin. Eu de multe ori chiar i-am întrebat pe cei din magazine, văzând că o grămadă de persoane își lăsau legate animalele în fața magazinului sau în mașină, supunându-le unor riscuri. De exemplu, vara e foarte cald sau chiar și în fața magazinului o grămadă de câini au dispărut. Mi s-a părut un lucru total aberant și chiar am întrebat de ce nu vă deschideți puțin, de ce nu acceptați acest lucru? Pentru că până la urmă, cățelul ăsta nu poate să aducă pe lăbuțe mai mulți microbi decât aducem noi pe pantofi. Deci este exact același lucru și atâta vreme cât este prietenul cel mai bun al omului, și este dus în le să nu văd de ce nu poate fi acceptat într-un magazine”, spune Mihaela Graure.
Timișoara este un oraș mare, cu deschidere, unde lucrurile evoluează mai alert.
“Prima dată când am fost în străinătate cu un câine, i-am putut să intru într-un magazine, am fost pur și simplu stresată. Toți aveam impresia că nu fac un lucru bun, că ceva nu e în regulă. Toată lumea era zâmbitoare, toți erau amabili. Ne-am mai întâlnit cu alți că cei în magazine, au început să se joace pe acolo, printre rafturi. Acum trei ani au fost în Italia, am intrat într-o farmacie și erau două persoane la rând înăuntru. Era iarnă, cu doi câini foarte mari. Nu m-am venit să cred. Mi-au spus că e voie și s-au uitat așa cumva la mine. Cum adică? Să nu fie voie în farmacie? Trebuie să ne deschidem un pic și să acceptăm că prietenii noștri merită să fie tratați așa cum trebuie. Timișoara, din punctul ăsta de vedere, e foarte deschisă, zic eu. Sper că va fi tot mai bine și pentru animale, și pentru noi, cei care le iubim și vrem să le avem alături de noi”, mai spune Mihaela Graure.
În Timișoara, de doi ani este în vigoare și un regulament care permite călătoria animalelor de companie în mijloacele de transport în comun. Deținătorul trebuie să achite bilet pentru cățel sau pisică, dar câinele să fie ținut în lesă și cu botniță.
Ascultați reportajul realizat de Ștefan Both: