În județul Hunedoara a început plata pentru echipamente de telemuncă
Hunedoara este primul judeţ care a început plata pentru echipamentele de telemuncă achiziţionate în starea de urgenţă. Valoarea acestora se ridică la 27.500 lei.
Articol de Radio Timișoara, 25 septembrie 2020, 18:03 / actualizat: 26 septembrie 2020, 7:04
Directorul executiv al AJOFM Hunedoara, Georgeta Tomuţa, a precizat că au fost validate cererile pentru 11 persoane aflate în telemuncă.
Ordonanţa prevede că se acordă, o singură dată, angajatorilor, pentru fiecare telesalariat, un sprijin financiar în valoare de 2.500 lei în scopul achiziţionării de pachete de bunuri şi servicii tehnologice necesare desfăşurării activităţii în regim de telemuncă.