Întârzieri de până la 100 de minute ale trenurilor în Gara de Nord București
Trenurile care sosesc şi pleacă din Gara de Nord dim București au întârzieri de până la 100 de minute din cauza unei probleme care a afectat alimentarea cu energie electrică a opt linii.
Articol de Radio Timișoara, 28 ianuarie 2019, 10:35
Conform CFR, în jurul orei 6:15 a apărut o problemă în sistemul de alimentare cu energie electrică a firelor de contact care asigura intrarea şi ieşirea trenurilor în Gara de Nord, de la linia 5 până la linia 12. În tot acel interval s-a circulat doar pe primele patru linii.
Echipele au constatat că este vorba despre un cablu de înaltă tensiune rupt în mai multe bucăți. Din această cauză, trenurile au acumulat întârzieri de 10 – 45 de minute la sosire, iar trenul de Craiova chiar 100 de minute. Problema a fost remediată la ora 8:15.