? Poveste de succes: Tânăra din Timișoara cu zece curat la examenul de Bacalaureat
Articol de Radio Timișoara, 5 iulie 2017, 16:00 / actualizat: 5 iulie 2017, 17:08
Tânăra, care a studiat matematică informatică intensiv vrea să urmeze cursurile Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara. Tânăra recunoaște că examenul nu a fost unul foarte dificil. “M-am pregătit dar și examenul a fost foarte ușor. Pentru mine acest examen a fost doar un mic pas în realizarea visurilor mele”, mărturisește Ansira Dinu.
Ansira Dinu a explicat pasiunea pe care o are pentru dansul popular şi cum a ajuns să facă dintr-un ansamblu de dansatori profesionişti. Iniţial era un hobby şi tot antrenându-mă am ajuns să fiu aproape la nivel profesionist fiindcă aveam spectacole cu ansamblul profesionist şi a început să fie o mare parte din viaţa mea dansul. Pur şi simplu am prins drag de asta şi în general dacă prind drag de ceva continui”, a mai declarat tânăra. În paralel cu şcoala, Ansira Dinu a mai practicat şi handbalul. Nu găseşte o explicaţie pentru modul în care a reuşit să îmbine atât de bine şcoala cu activităţile extraşcolare. „Pur şi simplu nu găsesc o explicaţie. Am o energie interioară care mă ajută. Nu privesc greutăţile. Încerc să le iau pas cu pas şi îmi iese chestia asta”, a mai declarat Ansira Dinu.
Următoarea medie obţinută la BAC este 9.93, obtinuta de șapte elevi din Timiş. Rata de promovare a bacaluareatului în Timiş, înainte de soluţionarea contestaţiilor, se apropie de 72 la sută. Au fost circa 4.200 de candidaţi înscrişi, din care peste 300 nu s-au prezentat iar 8 au fost eliminaţi de la probe. Nu au obţinut calificative sau note de trecere peste 1.300 dintre candidaţii din Timiş.
Ascultați reportajul în format audio realizat de Daniel Dancea:
Foto: arhiva personala Facebook