200 de ani de învățământ teologic la Arad
Astăzi, la Arad, încep manifestările dedicate împlinirii a 200 de ani de învățământ teologic.
Articol de Radio Timișoara, 30 ianuarie 2022, 09:33
De la ora 9,00, la Catedrala Veche din centrul municipiului Arad, este oficiată Sfânta Liturghie Arhierească cu participarea mai multor ierarhi din zona de vest a țării.
Ulterior, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă, se va desfășura Festivitatea cultural bisericească de cinstire a Sfinților Trei Ierarhi.
Cu acest prilej va conferenția preot profesor universitar doctor Florin Dobrei, vor fi decernate diplome și medalii omagiale și va fi lansată colecția de monografii închinată teologilor arădeni de odinioară.
Pe durata acestui an vor fi organizate 24 de evenimente care să marcheze cei două sute de ani de învățământ teologic în Arad.