Bătaie între un profesor și un elev într-un liceu din Lugoj
Un grav incident s-a produs la Liceul Aurel Vlaicu din Lugoj, unde a avut loc o altercație între un elev de clasa a noua și un profesor.
Articol de Radio Timișoara, 10 octombrie 2019, 15:09 / actualizat: 10 octombrie 2019, 19:10
Potrivit șefei Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Aura Danielescu, incidentul a avut loc într-o pauză, iar bătaia a fost una reciprocă.
„În dimineața acestei zile, din presă din păcate pentru noi ca instituție, pentru mine ca reprezentant al acestei instituții, am aflat că la Lugoj ar fi avut loc un incident în care unul din colegii profesori ar fi fost agresat de un elev. Ei au camere de luat vederi și incidentul ar fi fost filmat. Un elev de clasa a IX-a, care provine de la casa de copii și anul acesta este dat în plasament, l-a agresat pe un domn profesor de discipline tehnice, domnul profesorul suferind o leziune la buză care ar fi impus o intervenție chirurgicală. Din spusele doamnei director, din imaginile suprinse de camera de luat vederi, s-ar părea că ambele persoane, atât profesorul cât și elevul, s-ar fi agresat reciproc”, spune Aura Danielescu.
Șefa Inspectoratului Școlar Timiș a declarat că dacă se va dovedi că profesorul l-a lovit pe elevul minor, acesta va fi supus unei cercetări disciplinare. Reprezentanții Poliției Timiș au declarat că s-au sesizat din oficiu, dar până acum părțile nu au dorit să depună plângere.