Cursuri online numai când gradul de ocupare a paturilor COVID din spitale depășește 75%
Cursurile se vor desfăşura cu prezenţa fizică în toate şcolile din judeţele în care sunt ocupate mai puţin de 75% din paturile de spital destinate pacienţilor cu COVID-19.
Articol de Radio Timișoara, 14 ianuarie 2022, 21:24 / actualizat: 15 ianuarie 2022, 8:25
Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii au fost abilitate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă să ia măsurile necesare.
În documentul adoptat se mai precizează că orele se vor ţine online dacă rata de ocupare a paturilor depăşeşte 75% şi se vor relua cu prezenţa fizică numai când acest indicator va coborî sub 70%.
În cazul în care într-o clasă apar trei cazuri de infecție cu SARS-CoV-2, cursurile cu prezenţă fizică se suspendă pentru 10 zile.