Două licee din Arad au toate locurile ocupate pentru specializările la școala profesională
La două licee din Arad s-au ocupat toate locurile pentru specializări la școala profesională.
Articol de Radio Timișoara, 23 iunie 2015, 16:00
Colegiul Tehnic “Aurel Vlaicu” are, la școala profesională, trei clase; iar cea mai mare căutare o are clasa care va pregăti mecanici auto, unde pe 28 de locuri s-au înscris 45 de elevi. Celelalte două clase vor realizate, în premieră, cu asociații profesionale germane, în cadrul învățământului dual. Una din clase, la care pe 28 de locuri s-au înscris 31 de elevi, va pregăti operatori-mașini comandă numerică, iar cealaltă, cu 29 de candidați pe 28 de locuri, va pregăti sudori.
Autoritățile se așteptau ca specializările în colaborare cu asociațiile germane să atragă cele mai multe cereri pentru că oferă tinerilor beneficii suplimentare, precum burse de 200 de lei, pe lângă cele oferite de stat.
Pentru că numărul tinerilor înscriși îl depășește pe cel al locurilor disponibile, candidații vor susține examen scris la matematică.
Cealaltă unitate școlară aflată la mare căutare este Colegiul Național Economic, clasa Turism-Alimentație, unde pe 28 de locuri sunt 34 de candidați. Pentru departajare și aceștia vor susține examen de noțiuni elementare limba română și matematică.
Pe durata verii vor mai avea loc două etape de înscrieri în învățământul profesional cu durata de trei ani, anunță reprezentații Inspectoratului Școlar Arad.