Emoții pentru elevii de clasa a VIII-a: Începe evaluarea națională
Elevii de clasa a VIII-a susţin, luni, prima probă – la limba şi literatura română – a examenului de evaluare naţională. A doua zi, este programată proba la limba maternă, apoi, miercuri cea la matematică.
![Emoții pentru elevii de clasa a VIII-a: Începe evaluarea națională Emoții pentru elevii de clasa a VIII-a: Începe evaluarea națională](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2014/06/evaluare-nationala-2014-rezultate-evaluare.jpg)
Articol de Radio Timișoara, 21 iunie 2015, 08:04
Media obţinută la evaluarea naţională are o pondere de 75 la sută pentru admiterea în învăţământul liceal de stat, în timp ce notele obţinute în clasele V – VIII vor conta în proporţie de 25 de procente.
Şi în acest an, evaluarea naţională se va desfăşura într-o singură sesiune, în săli de examen aflate sub supraveghere video. La începutul lunii iulie, elevii şi părinţii vor completa fişele de înscriere la liceu în vederea repartizării computerizate. (Sursa: Radio România Actualități)