Festivalul Educației TeamEdu, la finalul lunii mai în Timiș
Județul Timișul va găzdui, în perioada 30 mai – 3 iunie, Festivalul Educației – TeamEdu. Festivalul este organizat de Inspectoratul Școlar, în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole a Banatului, Consiliul Județean al Elevilor și cu autoritățile locale.
Articol de Radio Timișoara, 14 aprilie 2022, 07:15
Pe parcursul celor cinci zile vor fi organizate un târg al ofertei educaționale a liceelor timișene, un altul al ofertei universitare, dar și spectacole, ateliere destinate copiilor, părinților și cadrelor didactice, workshopuri de consiliere și orientare în carieră, activități ludice și de loisir, precum și competiții sportive.
Ultima zi va fi destinată Conferinței TeamEdu, în cadrul căreia vor vorbi speakeri valoroși, specialiști în educație, dar și părinți ai copiilor din Timiș, implicați în viața școlii.