FOTO / După o noapte în amfiteatru, studenții timișoreni demonstrează în autobuz
Protestul studenților care solicită 25 de procente din voturile ce stabilesc rectorii universităţilor continuă la Timișoara în autobuz. O cursă specială a Regiei Autonome de Transport Timișoara traversează orașul, autobuzul purând bannerele prin care tinerii își exprimă solicitările legate de taxe, subfinanțarea sistemului educațional și de faptul că nu sunt ascultați de conducerile instituțiilor de învățământ superior.
Articol de Radio Timișoara, 7 mai 2015, 12:29
Pentru a doua noapte consecutiv, câteva amfiteatre ale universităților din țară au fost ocupate de studenți. La Universitatea de Vest, studenţii au susţinut, miercuri seara, o nouă dezbatere „Subfinanțarea educației din România și consecințele ei”.
Tinerii spun că nu vor să perturbe procesul de învăţământ, motiv pentru care au ocupat amfiteatrul A13, care este mai liber, iar studenţii care vor să meargă la cursuri să poată face acest lucru.
Joi , studenții au decis să facă un tur al Timișoarei într-un autobuz, pe care îl l-au ‘ocupat’ afișând bannere cu solicitările lor.
Studenţii sunt nemulţumiţi de taxe, de subfinanţarea sistemului de educaţie şi de faptul că părerile lor nu sunt ascultate de conducerile instituţiilor de învăţământ superior.