Lecţie deschisă pentru copii în Parcul Retezat, cu ocazia Zilei Muntelui
Articol de Radio Timișoara, 14 septembrie 2021, 17:20
Zeci de elevi din cinci comune situate în zona Parcului Naţional Retezat au participat la o lecţie deschisă despre natură, cu prilejul Zilei Naţionale a Muntelui.
Evenimentul, care marchează şi data tradiţională a încheierii păşunatului anual în Carpaţii României, a fost organizată sub genericul ‘Munţii contează! Păstrează munţii curaţi!’, în zona Cabanei Rotunda din Munţii Retezat.
La această oră de curs în natură, elevii au fost atenţi la toate sfaturile iubitorilor de munte şi au primit o serie de materiale informative despre munţii din judeţul Hunedoara, dar şi despre principalele reguli care trebuie respectate atunci când se află într-o astfel de zonă.
Totodată, copiii au putut să afle cum e să îmbrăţişeze copacii seculari din pădurea pe care au vizitat-o.
Iniţiatorii acţiunii au fost Agenţia Naţională a Zonei Montane, Parcul Naţional Retezat, Asociaţia ‘Evoluţii’, voluntari, autorităţi locale şi Consiliul Judeţean Hunedoara.
Copiii care s-au bucurat de frumuseţile pădurii sunt elevi de la şcolile din comunele Râu de Mori, General Berthelot, Densuş, Toteşti şi Bretea Română.