Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Liceul “Nikolaus Lenau” din Timișoara aniversează 150 de ani de existență

Liceul “Nikolaus Lenau” din Timișoara aniversează 150 de ani de existență

Articol de Radio Timișoara, 19 mai 2023, 18:34

Cel mai mare liceu german din vestul României serbează 150 de ani de existență.
Festivitatea dedicată aniversării Liceului „Nikolaus Lenau”, de la Opera Natională din Timișoara, a fost onorată de personalități din domeniile educației, culturii, bisericii, economiei dar și a adimistrației locale. Au participat sute de foști elevi, au fost acordate premii și distincții și au fost puse în scenă spectacole.
“Noi suntem bucuroși că am avut ocazia să organizăm această serbare și poate prin aceasta aducem școala puțin mai mult în centrul atenției, pentru că școala într-adevăr este o școală deosebită, cu absolvenți buni, căutați în industrie, căutați în învățământ, căutați peste tot. Prin aceasta dorim să și întărim puțin acest spirit de liceu Lenau, care întotdeauna a fost și care cred că a făcut diferența între Liceul Lenau și toate celelalte școli”, spune oreședintele asociației de sprijin a Liceului, Inginerul Franz Cvint.

În seara aceasta, au loc întâlniriile pe generatii, de la cei care se revăd dupa 10 ani până la cei care acum 40-50 de ani au fost colegi. Sâmbătă, de la ora 11.00, se va ține o liturghie festivă de comemorare și mulțumire în Domul Catolic din Piața Unirii, iar de la ora 15 un Lenau Party va reuni profesori, elevi și părinți în clădirea și curtea fostului Liceu Ion Mincu, cu concursuri, jocuri sportive, muzică și dans.

Peste 500 de elevi și profesori, premiați pentru rezultate deosebite la Timișoara
Învăţământ marți, 29 octombrie 2024, 19:31

Peste 500 de elevi și profesori, premiați pentru rezultate deosebite la Timișoara

Peste 500 de elevi şi cadre didactice care au obţinut rezultate deosebite în anul şcolar anterior vor fi premiaţi de primăria Timișoara....

Peste 500 de elevi și profesori, premiați pentru rezultate deosebite la Timișoara
Inspectoratul Școlar Timiș preia câteva creșe de la primăriile din județ
Învăţământ marți, 22 octombrie 2024, 17:02

Inspectoratul Școlar Timiș preia câteva creșe de la primăriile din județ

Mai multe creșe din județ urmează să fie preluate de către Inspectoratul Școlar Timiș. Unitățile au funcționat până în prezent în...

Inspectoratul Școlar Timiș preia câteva creșe de la primăriile din județ
Școala de Muzică “Filaret Barbu” din Lugoj, comasată cu Liceul “Iulia Hașdeu”
Învăţământ marți, 22 octombrie 2024, 17:00

Școala de Muzică “Filaret Barbu” din Lugoj, comasată cu Liceul “Iulia Hașdeu”

Școala Gimnazială de Muzică “Filaret Barbu” din Lugoj se va comasa cu Liceul „Iulia Hasdeu” din localitate. Unitatea de...

Școala de Muzică “Filaret Barbu” din Lugoj, comasată cu Liceul “Iulia Hașdeu”
Trei școli din Timiș, decorate de președintele țării de Ziua Mondială a Educației
Învăţământ miercuri, 9 octombrie 2024, 08:30

Trei școli din Timiș, decorate de președintele țării de Ziua Mondială a Educației

Colegiul Național “Constantin Diaconovici Loga” și Liceul Teoretic “Grigore Moisil” din Timișoara și Școala Generală din Dumbrăvița...

Trei școli din Timiș, decorate de președintele țării de Ziua Mondială a Educației
Învăţământ luni, 30 septembrie 2024, 18:27

Elevii și preșcolarii din Timiș pot primi lapte, corn și mere în școli și grădinițe

Consiliul Judeţean Timiş a semnat contractele subsecvente pentru distribuirea în şcoli şi grădiniţe a produselor lactate, de panificaţie şi...

Elevii și preșcolarii din Timiș pot primi lapte, corn și mere în școli și grădinițe
Învăţământ joi, 19 septembrie 2024, 18:13

A fost finalizat noul corp de clădire de la Școala Generală nr. 13 din Timișoara

Lucrările la noul corp de clădire al Școlii Generală nr. 13 din Timișoara au fost finalizate. În perioada următoare va fi recepționată...

A fost finalizat noul corp de clădire de la Școala Generală nr. 13 din Timișoara
Învăţământ marți, 17 septembrie 2024, 09:14

O tânără din Estonia organizează ateliere de știință creativă la Timișoara. Concurs deschis pentru școlile din oraș

Pentru Irma Baloi, știința este cea mai eficientă și distractivă punte spre a învăța, încă de la vârste fragede, cum funcționează lumea...

O tânără din Estonia organizează ateliere de știință creativă la Timișoara. Concurs deschis pentru școlile din oraș
Învăţământ vineri, 13 septembrie 2024, 08:16

Tot mai multe școli din Arad adoptă catalogul electronic

20 dintre cele 30 de unități de invățământ din municipiul Arad au renunțat în acest an școlar la catalogul clasic, pe hârtie, în favoarea...

Tot mai multe școli din Arad adoptă catalogul electronic