Mai puține cazuri de violență în școlile din Timiș
Articol de Radio Timișoara, 22 iulie 2017, 05:30
Toate faptele s-au petrecut doar în incinta școlilor, nu şi în vecinătatea acestora, spune şeful Jandarmeriei Timiş, Nicolae Slev.
„Am desfășurat o serie de activități preventiv-educative la nivelul instituțiilor de învățământ preuniversitar la care au participat elevii, cadrele didactice și reprezentanți ai părinților. Aceste activități s-au bucurat de un real succes întrucât am stârnit interesul elevilor și al participanților, elevii venind cu foarte multe întrebări, cu foarte multe aspecte care au fost lămurite de noi și, în final, am constat o scădere a numărului de fapte săvârșite în incintă dar și în afară. În afară nu au mai fost constatate infracțiuni, iar nmărul contravențiilor a scăzut față de anul precedent”, a precizat Nicolae Slev. Raportul privind violenţa în şcoli a fost prezentat în şedinţa Colegiului Prefectural Timiş.