Mii de elevi şi 100 de profesori nu au laptop sau telefon smart pentru teleşcoală în Timiș
Inspectoratul Şcolar Timiş face apel la companiile IT şi la toţi cei care pot să doneze şcolilor echipamente IT, chiar şi second hand.
Articol de Radio Timișoara, 18 martie 2020, 19:50
Este vorba despre laptopuri, tablet sau telefoane smart care să le fie distribuite elevilor care nu au astfel de echipamente
Datele preliminare arată că mii de elevi şi 100 de cadre didactice din judeţ nu deţin niciun sistem electronic prin care să poată accesa sistemul de teleşcoală, în perioada suspendării cursurilor.
“100 de cadre didactice nu deţin device-uri (PC, laptop, tabletă sau telefon smart), 79 de cadre didactice nu au acces la internet, 4.679 de elevi nu au acces la internet, 790 de preşcolari nu au acces la internet, în timp ce 4.318 elevi nu deţin device-uri (PC, laptop, tabletă sau telefon smart). În acest sens, pentru a asigura şanse egale la învăţare tuturor copiilor din judeţul Timiş, fac un apel la companiile din domeniul IT, la ONG-uri sau persoane fizice care sunt dispuse să doneze şcolilor echipamente (laptopuri/telefoane/tablete), chiar şi second hand, pe care şcolile le vor direcţiona către copiii care în acest moment nu pot accesa nicio resursă educaţională online”, spune șeful Inspectoratului Școlar Timiș, Aura Danielescu.
Datele provizorii primite de la 132 de unităţi de învăţământ cu personalitate juridică arată că este o conexiune foarte bună la internet în 13 localităţi, în 45 de localităţi este bună, în şapte este semnal slab, iar în câte o localitate semnalul este slab, respectiv, nu există deloc.