Monopost electric, în premieră pe străzile Timișoarei. UPT deschide un centru de excelență în domeniul inteligenței artificiale și mașinilor electrice
Articol de Radio Timișoara, 25 septembrie 2022, 12:59
Un centru de excelență, cu laboratoare unde se vor face cercetări inclusiv în domeniul inteligenței artificiale și mașinilor electrice, va fi deschis, anul viitor, în campusul Universității Politehnica din Timișoara.
Este un parteneriat între Universitatea Politehnica din Timișoara și compania germană ZF, care va contribui cu cea mai mare parte a investiției, spune rectorul Florin Drăgan.
Pentru a marca semnarea acordului, în premieră pe străzile Timișoarei a rulat un monopost electric de Formula E, de la Mahindra Racing, pilotată de fostul pilot de Formula 1, Nick Haidfeld.