Nemulţumiri la şcoala din Sâmbăteni după ce toate ferestrele grupurilor sanitare au fost zidite
Cadrele didactice şi elevii de la o şcoală din judeţul Arad sunt nemulţumiţi după ce administraţia locală a zidit toate ferestrele de la grupurile sanitare şi nu se mai poate face aerisirea acestora.
Angajaţii Şcolii Gimnaziale ‘Sabin Mănuilă’ din Sâmbăteni au făcut sesizare la Primăria Păuliş, de care aparţine satul, cerând remedierea situaţiei, după ce ferestrele grupurilor sanitare au fost zidite în această vară.
“Noi când ne-am întors la şcoală în toamnă, am găsit grupurile sanitare cu ferestrele zidite din exterior. Am înţeles că s-a făcut reabilitarea centralei termice, care se află într-o anexă lipită de zidul exterior al şcolii, pe care se aflau ferestrele respective. Totuşi, e neplăcut, suntem în situaţia în care 180 de elevi şi 20 de cadre didactice nu putem folosi aceste toalete, pentru că ele nu pot fi aerisite. Nu putem ţine nici uşile deschise, pentru că ajunge mirosul pe holuri”, spune un angajat al şcolii.
Un alt cadru didactic a spus că în grupurile sanitare nu mai există nici lumină naturală.
Primarul comunei Păuliş, Ioan Turcin, spune că anexa centralei termice a fost construită în 2016, dar nu avea avizul de la ISU şi astfel nu s-a putut face nici recepţia lucrării.
“Pentru a se putea face recepţia la centrala termică, este necesar avizul de la ISU, care nu a fost obţinut în primă fază pentru că nu s-a respectat proiectul. Ni s-a cerut să aducem unele modificări pentru a nu exista riscul ca un eventual incendiu la centrală să ajungă în şcoală, aşa că am fost nevoiţi să zidim ferestrele de la grupurile sanitare”, a argumentat primarul.
Ioan Turcin a mai declarat că după ce recepţia anexei va fi instalat un sistem de ventilaţie pentru grupurile sanitare.
Articol de Radio Timișoara, 19 octombrie 2022, 18:27