Patru echipe din Timișoara s-au calificat în finala concursului de robotică pentru elevi
Patru din cele cinci echipe de robotică din Timişoara, care au participat la concursul regional First Tech Challenge, vor pleca la Bucureşti.
Articol de Radio Timișoara, 25 februarie 2019, 11:20
Este vorba de tinerii de la Liceele Carmen Sylva, Loga, Grigore Moisil și Emanoil Ungureanu, care au reuşit să construiască roboţi inteligenţi, care au îndeplinit condițiile cerute de organizatori.
În total, la Timișoara au fost prezente 36 de echipe din vestul țării, dar și din străinătate, iar 29 s-au calificat în finala competiției, spune organizatorul Gabriela Ivan.
“Competiția a fost de-a dreptul fabuloasă, avem 29 de echipe care s-au calificat la finala din București la Campionatul Național. Suntem foarte impresionați de atmosfera de aici, copiii ne-au arătat foarte multă pasiune, rodul muncii lor s-a văzu aici și felicităm toate echipele”, spune Gabriela Ivan.
Etapa naţională a competiţiei BRD First Tech Challenge va avea loc la Sala Polivalentă, în perioada 22-24 martie.