Principele Nicolae, la Timișoara: Dacă aveţi o provocare, nu ezitaţi să o acceptaţi!
Edu Life, un program informal de training le-a fost prezentat luni studenţilor de la Universitatea de Vest Timişoara. La eveniment a participat şi Principele Nicolae de România.
Articol de Radio Timișoara, 20 octombrie 2014, 16:05
Programul cuprinde 3 etape, pentru fiecare an de studiu. În primul an a fost integrat un program special, şi anume „Duke of Edinburgh Internaţional Award”, dedicat dezvoltării personale şi profesionale a tinerilor până în 24 de ani. L-a urmat şi Principele Nicolae de România, care astăzi i-a încurajat pe studenţii de la UVT să-i urmeze exemplul.
Vreau să vă las o gândire. Dacă aveţi o provocare, nu ezitaţi să o acceptaţi. Dacă există ceva ce nu cunoaşteţi, încercaţi şi cercetaţi. Dacă începeţi ceva, duceţi la bun sfârşit, indiferent care sunt piedicile. Vă doresc mult succes.
Universitatea de Vest din Timişoara este prima din ţară care demarează un astfel de program complementar de studii, precizează rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea.
Este un proiect internaţional, evident. Este un proiect derulat deja în alte ţări, el funcţionează şi pentru prima dată este adus în România. Şi în România, Casa Regală este cea care îl promovează. Se vor da diplome, bineînţeles, la final dar dincolo de diploma în sine, cred că ceea ce vor dobândi ei, ca şi cunoştinţe, este mult mai relevant decât diploma respectivă. Noi încercăm, de fapt, să le creem un cadru prin care să poată învăţa mai mult, mai pragmatic şi mai aplicat pe profesie, dincolo de cunoştinţele de la cursuri, seminarii.
Studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara spun că își doresc mai multă practică, în completarea volumului mare de teorie.
Mi se pare o oportunitate foarte bună pentru studenţi, dacă ar fi să se înscrie în acest program pentru că, ştim cu toţii că cam toţi ne plângem de lipsa legăturii între ce studiem la facultate şi apoi, când intrăm pe piaţa muncii, e o discrepanţă acolo, care e nevoie să fie acoperită.
Eu m-am înscris în vederea dezvoltării profesionale, în primul rând, deoarece avem cunoştinţe teoretice foarte multe şi ideea este să le putem combina şi pe cele practice cu cele teoretice, pentru a accede cât mai uşor la companii.
La rândul lor, companiile au nevoie de studenţi bine pregătiţi. De aici a pornit şi programul Edu4life – un ansamblu de cursuri şi ateliere ce îşi propun integrarea părţii practice şi pregătirea tinerilor pentru mediul de afaceri, spune decanul Facultăţii de Economie şi Administrare a Afacerilor, Ovidiu Megan.
Este un program inovativ, extracuricular, care se desfăşoară înafara orelor de curs şi de seminar, care vine să completeze abilităţile pe care le au studenţii, atunci când vor finaliza studiile universitare.Am plecat de la nevoile companiilor şi mediului economic, din Timişoara, în principal, dar acest lucru este valabil la nivelul întregii ţări.
Înscrierile au început în 30 septembrie şi se vor încheia la sfârşitul acestei luni. Până acum,din cele 500 de locuri puse la dispoziţie, aproape 300 au fost ocupate.