Șase unități de învățământ particulare funcționează în Caraș-Severin
Articol de Radio Timișoara, 10 septembrie 2019, 16:03
Articol de Radio Timișoara, 10 septembrie 2019, 16:03
În județul Caraș-Severin funcționează, în acest an școlar, șase unități de învățământ particulare.
Este vorba despre două grădiniţe private, una la Caransebeş, sprijinită de Fundaţia Măicuţelor Franciscane, şi de una la Bocşa, sprijinită de Fundaţia Inimii. Ambele unităţi sprijină copii care trăiesc în familii cu probleme sociale.
De asemenea, la Caransebeş funcţionează în regim privat Liceul Tehnologic ‘Max Ausnit’. Acesta are doar o clasă a X-a, cu şapte elevi înscrişi, şi o clasă a IX-a, cu patru elevi, spune adjunctul Inspectoratului Şcolar, Ionuţ Gârtoi.
Inspectorul școlar adjunct a mai precizat că anul acesta mai există şi trei postliceale private în domeniul sanitar – două la Caransebeş şi una la Moldova Nouă.