Se primesc cererile pentru grădinițe și creșe pe perioada verii, în Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 9 iunie 2019, 08:56
Articol de Radio Timișoara, 9 iunie 2019, 08:56
Părinţii din Timişoara care doresc ca micuţii să frecventeze creșa și pe perioada vacanței de vară trebuie să facă o solicitare către Serviciul Public Creşe al Primăriei.
În perioada 1 iulie – 31 august creşele vor funcţiona pe rând, astfel încât să poată fi asigurate servicii pentru cei care au nevoie.
Cererile pentru transferul provizoriu la creşele deschise vor fi preluate de mâine până în 14 iunie, la sediul Serviciului Public Creşe, de pe Bulevardul Revoluției de la 1989 nr.3.
Lista cu programul unităţilor în perioada de vacanţă se găseşte pe site-ul primariatm.ro.