Șeful IȘJ Timiș anunță că elevii ar putea păstra laptopurile primite de la școli pentru activități didactice
Elevii care au primit laptopuri în comodat de la școli, în cadrul programului “Școala de acasă”, pe durata pandemiei, ar putea să le păstreze pentru activități didactice și după revenirea la formatul clasic de predare.
Articol de Radio Timișoara, 21 aprilie 2021, 13:19
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Marin Popescu, spune că decizia o vor lua unităţile de învăţământ care au în gestiune aceste echipamente IT.
“Elevii ar putea ţine acasă laptopurile pentru activităţi didactice. Rămâne ca managementul unităţii de învăţământ să gestioneze această situaţie. Tehnica de calcul pe care o avem acum, cu siguranţă va fi perimată peste doi-trei ani. Decât să ţinem laptopurile închise în dulapuri, doar pentru că sunt într-o gestiune a cuiva, recomandarea este ca ele să fie folosite de elevi în procesul didactic, chiar dacă nu vom mai fi într-o zonă de pandemie, ci de normalitate. Laptopurile vor fi folosite de profesori şi elevi, dacă vom intra în normalitate. Mai mult, dacă există teme, tematici, subiecte interesante, ele sunt o bibliotecă digitală pe care o au la îndemână”, spune Marin Popescu.
Şeful IŞJ Timiş le-a recomandat cadrelor didactice, începând de la clasele primare, ca atunci când propun teme să fie atenţi la conţinutul acestora, pentru a nu se încuraja copy-paste-ul de pe dicţionare sau Google pentru o temă pe care elevii să o prezinte în faţa clasei.