Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Situația infecțiilor respiratorii după reluarea cursurilor în Timiș

Situația infecțiilor respiratorii după reluarea cursurilor în Timiș

Articol de Radio Timișoara, 9 ianuarie 2024, 16:08

În județul Timiș, cursurile nu sunt periclitate din cauza unei eventuale înmulțiri a cazurilor de infecții respiratorii.

Inspectoratul Școlar Timiș transmite că orele de curs se pot suspenda doar în cazuri extreme. Deocamdată, la două zile de la revenirea elevilor în bănci, în noul modul al anului școlar, nu sunt probleme raportate de unitățile de învățământ.

Inspectorul general, Aura Danielescu, spune că situația este atent monitorizată și, dacă e cazul, se vor lua măsuri, alături de autoritățile sanitare.

“Până la acest moment noi nu am luat măsura de a centraliza, în fiecare zi, de la unitățile de învățământ absenții, care se pot datora acestor forme de îmbolnăviri, însă ținem în permanență legătura cu unitățile de învățământ, cu directorii și dimineața îi rugăm, atât pe ei, cât și pe colegii inspectori care au în activitatea dumnealor coordonarea unităților de învățământ din sectorul lor de activitate, să ne comunice orice modificare care ar conduce la eventuală situație de suspendare a cursurilor”, spune inspectorul școlar general, Aura Danielescu.

Inspectoratul Școlar Timiș a transmis unităților de învățământ din județ recomandările venite de la Ministerul Educației și cel al Sănătății, legate de măsurile pe care le pot lua, pentru limitarea răspândirii virozelor.

 

Peda Open, concurs de dezbateri academice în premieră la Timișoara
Învăţământ vineri, 21 martie 2025, 18:57

Peda Open, concurs de dezbateri academice în premieră la Timișoara

32 de echipe din regiunea de Vest a țării intră în prima ediție a competiției interregionale de dezbateri academice Peda Open. Evenimentul este...

Peda Open, concurs de dezbateri academice în premieră la Timișoara
Foto: bucurestifm.ro
Învăţământ joi, 20 martie 2025, 18:33

Inspectoratul Școlar Timiș caută sponsori pentru organizarea a trei olimpiade naționale

Inspectoratul Școlar Timiș caută sponsori pentru organizarea Olimpiadei Naționale de Limba Română pentru Minorități. Olimpiada va fi...

Inspectoratul Școlar Timiș caută sponsori pentru organizarea a trei olimpiade naționale
Absenteism cronic la cursurile serale din Timiş
Învăţământ miercuri, 19 martie 2025, 06:46

Absenteism cronic la cursurile serale din Timiş

Prezența elevilor care urmează cursurile liceale la seral se plasează sub pragul de 10%. Prefectul Mihai Ritivoiu a solicitat un control al...

Absenteism cronic la cursurile serale din Timiş
Simularea Evaluării Naționale. Peste 300 de elevi din Timiș, absenți. La Arad, un elev eliminat
Învăţământ luni, 17 martie 2025, 18:07

Simularea Evaluării Naționale. Peste 300 de elevi din Timiș, absenți. La Arad, un elev eliminat

Peste 300 de elevi de clasa a VIII-a din judeţul Timiş au absentat la simularea probei de Limba şi literatura română a Evaluării Naţionale....

Simularea Evaluării Naționale. Peste 300 de elevi din Timiș, absenți. La Arad, un elev eliminat
Învăţământ luni, 17 martie 2025, 13:11

Echipa CSH de la Colegiul “Carmen Sylva” din Timișoara reprezintă România la Campionatul Mondial de la Houston

Echipa de robotică a Colegiului Național“Carmen Sylva” din Timișoara s-a calificat în etapa internațională a Campionatului de Robotică...

Echipa CSH de la Colegiul “Carmen Sylva” din Timișoara reprezintă România la Campionatul Mondial de la Houston
Învăţământ vineri, 14 martie 2025, 13:21

Biblioteca Universității Politehnica și-a premiat cititorii. Un student la Automatică, marele câștigător

În 15 martie 1921, primul bibliotecar al Universității Politehnica din Timișoara, Eustațiu Pandele, a înregistrat prima carte intrată în...

Biblioteca Universității Politehnica și-a premiat cititorii. Un student la Automatică, marele câștigător
Învăţământ joi, 13 martie 2025, 08:40

Echipa de robotică CSH din Timișoara țintește calificarea spre competiția mondială

Liceenii de la echipa de robotică CSH din Timișoara se pregătesc să participe la faza națională a concursului First Tech Challenge. Miza...

Echipa de robotică CSH din Timișoara țintește calificarea spre competiția mondială
Învăţământ joi, 13 martie 2025, 07:22

Fobia școlară sau teama nevăzută a copiilor. “Un copil care nu poate să vină la școală arată o neputință reală”

Fobia școlară este o problemă serioasă care afectează un număr îngrijorător de copii și adolescenți. E o formă de anxietate care se...

Fobia școlară sau teama nevăzută a copiilor. “Un copil care nu poate să vină la școală arată o neputință reală”