Timișul a primit 33.000 de teste rapide pentru școli
În județul Timiș au ajuns până acum 33.000 de teste rapide din cele 40.000 destinate școlilor.
Articol de Radio Timișoara, 10 februarie 2021, 13:00
Dintre testele sosite în Timiș, în primele două zile ale săptămânii au fost distribuite 21.000, iar pe parcursul zilei de astăzi Direcția de Sănătate Publică va distribui celelalte 12.000 de teste rapide către zona urban mică şi rurală.
“Aplicarea testelor, în mediul urban, nu reprezintă o problemă, pentru că toate şcolile au cabinet medical sau sunt arondate pe lângă cele care au medic şcolar. În rural avem comunităţi care nu au cabinet medical. Aici, şcoala ia legătura cu DSP, care va trimite o persoană abilitată în cel mai apropiat centru, spital sau filială a DSP din judeţ. În circa o oră se poate recolta testul. Dacă avem situaţii agravante, se sună la 112, dar sperăm să nu fie cazul”, spune șeful Inspectoratului Școlar Timiș, Marin Popescu.
Șeful IȘJ a mai spus că la nivelul judeţului este un deficit foarte mare de personal medical în şcoli. La ora actuală, în Timișoara sunt 77 de medici şi asistente în reţeaua medicală şcolară, cărora li se adaugă alți 8 la Lugoj.
În judeţul Timiş sunt 95.013 elevi, 6.770 de cadre didactice şi 779 de persoane în sectorul auxiliar, care includ contabili, informaticieni, laboranţi, şi 1.700 de cadre nedidactice.