Un producător german din industria auto investește în școlile profesionale din Hunedoara
Un producător german din industria auto a investit 80.000 de euro pentru dotarea atelierelor şcoală din municipiul Hunedoara.
Articol de Radio Timișoara, 23 octombrie 2019, 13:29
În cele două ateliere fac practică acum 70 de elevi înscrişi în sistemul de învăţământ profesional dual al Liceului Tehnologic ‘Constantin Bursan’ din Hunedoara. Tinerii sunt învăţaţi să lucreze cu noua aparatură de către specialişti angajaţi de companie pentru a-i îndruma pe viitorii profesionişti.
Atelierele au 28 de posturi de lucru dotate cu kituri complete de echipamente pentru instalaţii electrice, cum ar fi bancuri de lucru, maşini de frezat, echipamente pneumatice, hidraulice şi electro-pneumatice.
Tinerii înscrişi în sistemul de învăţământ profesional dual după model german primesc lunar o bursă în valoare de 400 de lei, 200 de lei fiind oferiţi de companie.
Draxlmaier Hunedoara le poate asigura după absolvire oportunitatea să se dezvolte profesional, până acum firma angajând 35 de absolvenţi ai şcolii profesionale, din primele trei generaţii de elevi.