Universitatea de Științe Agricole din Timișoara elimină taxa de înscriere în 2020. A fost stabilită procedura de admitere
Absolvenții de liceu care vor să devină studenți ai Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Timișoara nu vor plăti, în acest an, taxa de înscriere.
Articol de Radio Timișoara, 21 mai 2020, 13:20
Măsura a fost luată de conducerea instituției de învățământ pentru a ajuta familiile afectate de criza provocată de coronavirus.
Admiterea se va face exclusiv pe bază de dosar, iar înscrierea – fie online, fie la sediul universității, spune rectorul Cosmin Popescu.
“Înscrierea, anul acesta, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului este gratuită. Evident că vorbim de cifre pentru universitate importante, care nu vor intra în bugetul universității. Cred că reușim să compensăm prin alte optimizări de costuri, astfel încât universitatea să nu aibă de suferit. Am înțeles momentele grele pentru copii, în mod special pentru cei care au suferit foarte mult în familii și au avut pierderi financiare. Venim, ca universitate, cu această susținere, este un lucru puțin, dar este modul nostru prin care încercăm să transmitem, în acest context dificil, susținerea noastră pentru educația românească”, spune rectorul USAMVB, Cosmin Popescu.
Numărul locurilor disponibile la Universitatea de Științe Agricole, în acest an, nu a fost definitivat, dar va fi, potrivit rectorului, asemănător cu cel de anul trecut.
Universitatea oferă aproximativ 1.000 de locuri la ciclul licență, dintre care 650 fără taxă și 500 la master, cu 350 fără plată. Admiterea se va desfășura în perioada 7-29 iulie.