ÎPS Ioan, mitropolitul Banatului, despre nevoia de sacrificiu pentru iertarea păcatelor
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși.
Articol de Radio Timișoara, 5 mai 2024, 15:05
Înaltpreasfinția sa Ioan, Mitropolitul Banatului amintește în mesajul său de Paști despre nevoia de sacrificiu, pentru iertarea păcatelor.
În tradiția iudaică, era sacrificat un miel în Templu, iar creștinii îl văd pe Isus ca pe mielul sacrificat, de data aceasta nu în templu, ci pe cruce, spune Mitropolitul Banatului.
“El nu Se aduce jerfă pe altarul templului din Ierusalim, ci pe altarul Crucii, al suferinței, afară de încetate, alături de cei osândiți, de doi tâlhari. Hristos a fost prieten și cu tâlharii. Aceleași soare săruta și fruntea încununată cu spini a Fiului lui Dumnezeu și fruntea fiecărui tâlhar. Tatăl privea din cer împlinirea tainei iubirii”, spune mitropolitul Banatului.
Sutele de credincioși care au participat azi-noapte și astăzi la slujbă și-au mărturisit, astfel, credința în mântuire, prin Învierea lui Isus Hristos. Iar îndemnul Înalt-Prea Sfinției Sale Ioan este simplu: să nu rămână astăzi nicio familie în care să nu ajungă bucuria Învierii și o bucată de pâine pentru cei nevoiași.