ISU Timiş participă la deschiderea TM2023 cu zeci de pompieri militari, cadre SMURD şi cu un spital mobil
Pompierii timișeni vor fi prezenți în stradă la deschiderea oficială a programului Timișoara Capitală Culturală Europeană.
În perioada 17 – 19 februarie, vor fi prezenți peste 30 de pompieri militari şi cadre medicale ale UPU SMURD Timişoara, care vor asigura măsurile de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă.
“Pe tot parcursul programului artistic, vom fi prezenţi cu două autospeciale de stingere şi şase ambulanţe SMURD, iar în parcarea taxi din Piaţa Mărăşti va fi amplasat un spital mobil pentru a asigura răspunsul prompt în cazurile medicale care pot surveni”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Timiș, Zoiţa Mircov.
Specialiştii din cadrul Inspecţiei de Prevenire au desfăşurat controale de prevenire şi activităţi de informare preventivă la toate locaţiile unde se vor organiza evenimente cu public numeros.
ISU Timiş a dispus unele măsuri pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente negative care pot pune în pericol viaţa ăi bunurile cetăţenilor.
Articol de Radio Timișoara, 15 februarie 2023, 17:56