La mănăstirea Hodoș-Bodrog din Arad au început slujbele speciale de Paște
Slujbele speciale de Paște au început în cea mai veche mănăstire ortodoxă cu viață monahală neîntreptă din România, Hodoș-Bodrog, din județul Arad.
Articol de Radio Timișoara, 10 aprilie 2023, 09:49
De luni până miercuri slujbele se oficiază la orele 7.00 17.00 și 19.00. In Joia Mare la ora 8.00 dimineața se vor oficia Acatistul, Ceasurile și Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, iar de la ora 19:00, Denia celor 12 Evanghelii.
Vineri slujbele încep la ora 8.00, iar la ora 10.00 va fi oficiată Procesiunea Drumul Crucii. Credincioșii parcurg un traseu de 2 kilometri, oprindu-se la cele 14 cruci, care reprezintă cele 14 patimi ale Mântuitorului Iisus. Procesiunea este oficiată după modelul Patriarhiei Ortodoxe de la Ierusalim.
Tot vineri, la ora 12.00 se va oficia Taina Sfântului Maslu, Slujbele continuă până vineri seara.
Sâmbătă slujbele au loc cu începre de la ora 8.00 dimineața, continuă toată ziua, iar la miezul nopții. se va oficial Sfânta Slujbă a Învierii.
Slujbele speciale continuă după Paște, in zilele de luni, marți și vineri, când va fi sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Atunci vor avea loc Sfințirea Apei și Taina Sfântului Maslu.
Aflată la 15 km de municipiul arad, Hodoş-Bodrog este cea mai veche mănăstire cu viaţă monahală neîntreruptă din ţara noastră. Atestată din 1177, iar aici există o Icoană a Maicii Domului cu Pruncul Iisus, considerată ca fiind făcătoare de minuni.