La Timișoara s-a deschis primul Tribunal de Arbitraj privat din județ
Articol de Radio Timișoara, 7 iulie 2016, 15:44 / actualizat: 7 iulie 2016, 19:46
Tribunalul de Arbitraj Instituţionalizat organizează şi administrează soluţionarea litigiilor interne sau internaţionale, prin arbitraj, cu condiţia ca părţile să fi încheiat, în acest sens, o convenţie arbitrală scrisă.
Preşedintele Tribunalului de Arbitraj Instituţionalizat Timiș, mediatorul Dionisie Trușculescu, a declarat că, faţă de arbitrajul instituţionalizat practicat de alte instituţii din domeniu, în această instituție poate fi supus procedurii arbitrale orice litigiu civil (inclusiv latura civilă din cauzele penale), în afară de acelea care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relaţiile de familie, precum şi drepturile asupra cărora părţile nu pot să dispună.
Tribunalul de Arbitraj Instituţionalizat se adresează atât persoanelor fizice, cât şi juridice implicate în litigii civile şi le oferă soluţionarea cu celeritate, într-un termen de cel mult şase luni, a oricărei cauze supuse arbitrajului.
Taxele percepute sunt sub nivelul celor practicate de instanţele judecătoreşti. Se asigură confidenţialitatea procedurii arbitrale (la şedinţa de judecată pot participa terţe persoane numai cu aprobarea părţilor implicate în litigiu şi cu încuviinţarea tribunalului arbitral), iar părţile au posibilitatea de a-şi alege arbitrul și de a asculta martorii şi experţii şi în alte locuri decât la sediul Tribunalului de Arbitraj Instituţionalizat.
Tribunalul de Arbitraj Instituţionalizat Timiș este al treilea din țară, din cadrul Uniunii Naționale a Tribunalelor de Arbitraj Instituționalizat.