Legea privind stocarea datelor personale, neconstituţională
Stocarea datelor generate sau prelucrate de furnizorii serviciilor de comunicaţii electronice este neconstituţională, a decis, marţi, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională.
Decizia definitivă şi general obligatorie va fi comunicată celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor care au sesizat în acest sens Curtea Constituţională.
Proiectul de lege care a fost adus în atenţia Curţii prevedea obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă precum şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.
Articol de Radio Timișoara, 8 iulie 2014, 18:49