Liderii Sindicatului ‘Muntele’ au încheiat greva foamei
Liderii Sindicatului ‘Muntele’ de la Complexul Energetic Hunedoara (CEH) au încheiat sâmbătă greva foamei declanşată în urmă cu 24 de ore, cei zece reprezentanţi ai organizaţiei sindicale care au luat parte la protest solicitând ca Guvernul să aprobe ajutorul de stat în valoare de 37,7 milioane euro, necesar cumpărării de certificate de carbon.
Articol de Carla Chiu, 25 aprilie 2015, 16:46
Ajutorul a fost avizat deja de Comisia Europeană, iar sindicaliştii susţin că fără achiziţia acestor certificate CEH va fi amendat cu 123,8 milioane euro pentru că nu respectă normele europene de mediu, fapt ce va duce la insolvenţa şi apoi falimentul companiei.
‘Această manifestare de protest a fost doar o ultimă atenţionare, una extremă, a factorilor de decizie guvernamentali care, prin ignoranţa manifestată faţă de Complexul Energetic Hunedoara, lasă aproape 6.800 de oameni fără locuri de muncă. Ultimele demersuri administrative demonstrează clar că soluţiile identificate de guvernanţi pentru CEH sunt foarte puţine şi foarte greu de aplicat. Riscul de a rămâne fără certificatele de carbon este extrem de crescut, iar riscul ca salariaţii să nu-şi primească salariile, în data de 30 aprilie, este şi mai mare’, a declarat sâmbătă preşedintele Sindicatului ‘Muntele’, Petre Nica.
Sindicaliştii acuză pe o parte dintre parlamentarii hunedoreni că sunt dezinteresaţi de situaţia CEH şi că s-ar implica în decizia administrativă a societăţii.
‘Sindicatul Muntele a făcut toate demersurile pentru deblocarea situaţiei, în ciuda dezinteresului manifestat de parlamentarii hunedoreni care şi-au asumat această societate ori de câte ori au avut nevoie de masă electorală. Îi anunţăm public pe aceşti politicieni că Sindicatul Muntele va continua să lupte pentru locurile de muncă şi drepturile angajaţilor CEH, pentru că oamenii pe care îi reprezentăm noi nu trăiesc doar un mandat, aşa cum înţeleg politicienii să ne planifice viaţa. Ei sunt vinovaţii principali pentru situaţia CEH, ei şi imixtiunile lor în zona administrativă a societăţii noastre’, se arată într-un comunicat al Sindicatului ‘Muntele’, remis sâmbătă AGERPRES.
Sindicatul ‘Muntele’ avertizează că actuala situaţie înregistrată la CEH poate genera ample mişcări sociale în Valea Jiului şi în judeţul Hunedoara.
Pe timpul protestului declanşat de sindicalişti la sediul CEH din Petroşani, ministrul Energiei, Andrei Gerea, şi directorul general al companiei, Constantin Jujan, au menţinut legătura cu liderii aflaţi în greva foamei, se arată în documentul citat.
De asemenea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Dorin Gligor, i-a anunţat pe protestatari că a solicitat Guvernului să trimită o delegaţie ministerială în judeţul Hunedoara pentru a analiza intenţiile de reorganizare ale CEH.
Premierul Victor Ponta a declarat vineri, la Craiova, că acordarea ajutorului de stat pentru Complexul Energetic Hunedoara a fost avizată de către Comisia Europeană. (Sursa: Agerpres)