Localități din Timiș rămase fără curent electric din cauza vântului puternic
Articol de Radio Timișoara, 10 noiembrie 2019, 16:23
Articol de Radio Timișoara, 10 noiembrie 2019, 16:23
Vântul puternic a creat probleme în Timiş. Comuna Traian Vuia și sate sate aparținătoare – Sudriaș, Susani și Jupani – au rămas nealimentate cu energie electrică. Este afectată o linie de medie tensiune, dar se estimează că situaţia va fi remediată în cursul zilei.
În zonă a fost trimis un generator de la Detașamentul de Pompieri Lugoj și încă două containere care vor veni în sprijin de la Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă Arad și Hunedoara.
Containerele de suport logistic de iluminat vor rămâne la dispoziţia autorităţilor locale până la remedierea tuturor problemelor legate de alimentarea cu energie electrică.
Autorităţile transmit că procesul electoral nu este întrerupt, secțiile de votare fiind alimentate cu energie electrică de la generatoare autonome.