Mecanicii de locomotivă din Germania sunt în grevă. MAE a emis o atenționare de călătorie
Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Germania. Sindicatul german al mecanicilor de locomotivă (Gewerkschaft Deutscher Lokomotivführer – GDL) a anunţat organizarea unei greve la nivel federal. Greva se va desfăşura în perioada 21.04.2015, orele 15:00 – 24.04.2015, orele 09:00, pentru transportul de marfă, iar pentru transportul de persoane în perioada 22.04.2015, orele 02:00 – 23.04.2015, orele 21:00.
Articol de Carla Chiu, 21 aprilie 2015, 16:13
Ministerul Afacerilor Externe reiterează faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia pentru telefoane mobile inteligente „Călătoreşte în siguranţă” (ce poate fi descărcată gratuit din App Store şi Google Play), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale în Republica Federală Germania, precum şi a serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.
MAE recomandă cetățenilor români să copnsulte, înainte de a pleca în călătorie, site-ul www.mae.ro, pentru a obţine informații actualizate.
Sursa foto: arhivă gdl.de