Meteorologii avertizează: Vreme deosebit de rece în vestul țării
Meteorologii au emis mai multe informări privind răcirea vremii în majoritatea regiunilor țării, ninsori viscolite, intensificări de vânt și strat de zăpadă.
Articol de Radio Timișoara, 27 noiembrie 2018, 13:40
Jumătatea de sud a ţării şi regiunea de sud-est intră, la noapte, sub cod galben de viscol. De la ora 2:00 până mâine la ora 20:00 va ninge moderat, se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări.
O altă informare meteorologică de vreme rece şi vânt a fost emisă pentru toată ţara și va fi valabilă de mâine de la ora 20:00 până în 30 noiembrie la ora 10:00. În acest interval, vremea va deveni deosebit de rece în toată țara, astfel că temperaturile vor fi negative în majoritatea regiunilor, iar noaptea va fi ger (temperaturi sub minus 10 grade), în special în nordul, nord-estul și centrul țării.
În vestul țării, începând de la noapte, vremea se va răci. Temporar vor fi precipitații, sub formă de ploaie în prima parte a intervalului, apoi sub formă de lapoviță și ninsoare. Cantitățile de apă cumulate vor fi mai însemnate în sudul Banatului, unde pot depăși 15 l/mp. Izolat este posibil să se formeze polei. În zonele de munte va ninge și se va depune strat de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări locale, cu viteze care vor atinge la rafală 45…55 km/h.
De mâine seară până vineri dimineață, în județele din vestul țării, vremea va deveni deosebit de rece, geroasă în cursul nopților în zonele depresionare. În prima zi izolat va mai ninge slab. Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului.