Mii de turiști sunt așteptați în weekend la Straja. Salvamontiștii recomandă prudență
Peste 5.000 de turişti sunt aşteptaţi, acest sfârşit de săptămână, în stațiunea Straja, dim Valea Jiului.
Articol de Radio Timișoara, 20 februarie 2021, 13:09
Au fost pregătite 11 dintre cele 12 părtii și este programat și unul dintre cele mai aşteptate concursuri de schi ale sezonului.
Salvamontiştii le recomandă turiștilor să rămână în zona domeniului schiabil, ca să evite producerea avalanşelor, spune șeful Salvamont Lupeni, George Resiga.
„Calitatea pârtiilor: pe o scara de 1 la 10, toate pârtiile se duc undeva la nota 9. Afluenţa turistică pe acest sfârşit de săptămână va depăşi cu mult peste 5.000 de persoane. Le recomandăm să nu întreprindă activităţi pedestre, schi de tură în zona înaltă, deoarece zăpada încă nu este stabilă, iar o proastă abordare poate duce fără doar şi poate la declanşarea unor avalanşe”, spune Resiga.
Jandarmii montani din staţiune sunt prezenţi între turişti, pentru a verifica respectarea normelor obligatorii de protecţie sanitară.
Straja are circa 17 km de domeniu schiabil şi toate pârtiile sunt conectate prin instalaţii de transport pe cablu.