Mitropolitul Banatului: Dumnezeu să îi întărească pe medici, pe oamenii de știință. Binecuvântat să fie Dumnezeu că putem să fim împreună
Timișorenii au ieșit, azi-noapte, să ia Lumina de la bisericile din oraș, având de respectat mai multe măsuri de protecție sanitară.
Articol de Radio Timișoara, 2 mai 2021, 08:19
Anul trecut, oamenii au petrecut noaptea de Înviere acasă, iar preoții au slujit în lăcașuri de cult goale în condițiile stării de urgență, impusă de pandemia de coronavirus.
Acum, credincioși de toate vârstele au mers la la biserică pentru a primi Lumina Învierii, slujbele desfășurându-se cu respectarea măsurilor de protecție sanitară pentru a preveni răspândirea coronavirusului.
Forțele de ordine s-au aflat la datorie pentru a se asigura că oamenii respectă normele de distanțare fizică.
Înalt Prea Sfinția Sa Ioan, Mitropolitul Banatului, i-a amintit pe medicii care și în noaptea de Înviere îi veghează pe cei bolnavi, pe oamenii de știință dar și pe cei afectați de violența fără precedent a pandemiei din India.
„Dumnezeu să îi mângâie pe frații noștri care acum sunt în spitale, în suferințe sau pe cei de la casele lor. Dumnezeu să îi întărească și să le trimită raza mângâierii, acolo unde sunt. Dumnezeu să îi întărească pe medici și pe tot personalul medical, care noaptea aceasta stă de strajă la căpătâiul maicii mele, a fraților mei, a fraților și părinților dumneavoastră. Doamne îndură-te! Dumnezeu să îi întărească pe toți oamenii de știință, care de un an de zile, stau de veghe în laboratoarele lor pentru a aduce mângâiere lumii. Iată vin din îndepărtata Indie vești cât se poate de cutremurătoare. 400.000 de oameni într-o zi, mușcați de acest veninos șarpe. Binecuvântat să fie Dumnezeu că în părțile noastre lucrurile au început să se liniștească și să fim în noaptea aceasta împreună, pentru că în urmă cu un an eram singur pe treptele acestei catedrale. Știu căci cu sufletele ați fost aici, lângă noi și lângă Hristos”, a spus Înalt Prea Sfinția Sa Ioan, Mitropolitul Banatului.
Radio Timișoara a transmis integral Slujba de Înviere pe toate frecvențele dar și în format video pe pagina de Facebook. Transmisiunea a fost prezentată de teologul Claudiu Răducu, fiind asigurată din Departamentul Tehnic de Mircea Chiu, Ovidiu Novac.