Mobilizare pentru curățenia de primăvară la Pecica
Articol de Radio Timișoara, 12 aprilie 2019, 19:34
Articol de Radio Timișoara, 12 aprilie 2019, 19:34
Câteva sute de persoane sunt așteptate să participe la Marea curățenie de primăvară, la Pecica și în satele aparținătoare.
Toţi cei care doresc să ia parte la acţiunea de ecologizare sunt aşteptaţi sâmbătă, la ora 8:00, în faţa Primăriei Pecica. Organizatorii au pregătit mănuşi şi saci.
“Vor fi voluntari, mă refer aici la elevii celor două școli din Pecica și din satele aparținătoare, dar și angajații primăriei, ONG-uri, cluburile sportive, asociațiile culturale. Am încercat să mobilizăm pe toată lumea. După ultimele numărători, estimăm că vom fi circa 500 de voluntari care vom curăța nu numai orașul și intravilanul, dar și extravilanul localităților, mai ales drumurile de legătură”, spune primarul Petru Antal.
Mai multe companii din oraș, inclusiv cei de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri, dau o mână de ajutor cu oameni sau utilaje, iar RETIM a anunțat că va prelua gratuit deșeurile colectate.
În funcție de condițiile meteo, acțiunea ar putea fi totuşi reprogramată, însă acest lucru va fi decis abia mâine dimineaţă, la ora 8:00.