Nemulțumit de atitudinea din țară, Timișeanul Ioan Davidoni este decis să își valorifice invențiile doar în străinătate
Articol de Radio Timișoara, 6 aprilie 2016, 10:16
Sunt dezamăgit şi mi-am zis că nu voi mai depune la OSIM niciodată vreo invenţie şi o să-mi iau ori cetăţenia unei alte ţări, ca să le pot depune într-o altă ţară, în Germania sau în Ungaria. Am anunţat şi la Bucureşti (la OSIM, n.r.) că nu mai depun nicio invenţie, ci le voi depune în alte ţări, unde au nevoie de ele, unde au nevoie de spor la grâu de 100% şi la legume de 400%.
Ioan Davidoni este dezamăgit că nu i-a fost selectată nicio invenţie cu care să se prezinte la Salonul de la Geneva, cu toate că în ţară i-au fost medaliate respectivele invenţii.
Am vrut să mă prezint cu amplificatorul cuantic, care reduce cu 80% poluarea, fumul de la coş, dar şi consumul de combustibili, iar în domeniul auto dispare automat oboseala şoferului. Se spune că acel computer de bord reduce cu 80% energia omului în două ore de condus, iar din cauza oboselii se produc cele mai multe accidente de circulaţie.
O altă invenţie cu care Davidoni era pregătit să reprezinte România la Salonul de la Geneva este octograma magnetică.
Cu octograma magnetică, în prezenţa medicilor de la un spital din Cluj, a fost scos din comă un om, în jumătate de oră. În Timişoara, Lugoj, Cluj şi Sighetul Marmaţiei, au fost cazuri de vindecări de noduli la piept în 30 de zile, cu ajutorul acestei octograme.
Ioan Davidoni este nemulțumit de faptul că anumite invenții sunt prezentate ani la rând la mai multe evenimente de profil.
Electronistul timişean Ioan Davidoni a realizat peste 150 de soluţii tehnice, dintre care o parte au devenit inovaţii, iar altele i-au fost brevetate ca invenţii. El a obţinut zeci de medalii de aur, argint şi bronz la diverse saloane internaţionale de invenţii.
Sursa: Agerpres / Foto: adevarul.ro